Teama de a plonja

viata se rostogolea inainte iar eu aveam un soundtrack pentru ea, ca un martic pe care i-l agati in piept unei fete frumoase.


Rahat, cred ca s-a rupt ceva in mine. Ce naiba exact, nu stiu. Dar nu mi se mai face pielea de gaina, nu mai mai trec fiori pe sira spinarii cand ascult muzica. Era ca un orgasm - alunecam usor, uitand de mine si mm, plonjam catre un punct G al imaginatiei pe care muzica, versurile potrivite il stimulau. Si atunci iluzia aia incantatoare inlocuia realitatea. Iar spatiul nu se mai limita la vagonul de metrou, la strada furnicand de lume, sau la camera goala - se dilata, o data cu timpul, si nu mai percepeam decat entitatea, muzica in care ma dizolvam cu atata daruire (pentru ca mi-o doream, pandeam cu voluptate saltul in marea de liniste si cu cata multumire vedeam ca inca o mai pot face). Ritmul respiratiei mele il urma pe acela al melodiei, eram gatuita de emotie, chiar pentru o clipa incetam sa respir. Aici ajungeam la o culme in care fizic, eram scuturata de un fior de placere. Si ma trezeam zambind in gol, asa cum o mai faci uneori in somn, sau cand iti aduci aminte brusc, de ceva.

Putea sa dureze cateva secunde, sau melodii la rand, dar senzatia ca notele, vocea, cuvintele ma imbracau ca un cocon era atat de reala incat imi producea reactii fizice.

Mai era un lucru pe care il faceam. Obisnuiam sa suprapun muzica cu experientele vizuale - ceea ce traiam era ca un film never-(happy)ending a carui coloana sonora o facea muzica ascultata in casti. Si lumea putea traversa in valuri zebrele de la romana, reclamele se aprindeau si se stingeau in voie deasupa blocurilor de la victoriei, ceata plutea printre copacii din cismigiu ca intr-o gradina - viata se rostogolea inainte iar eu aveam un soundtrack pentru ea, ca un martic pe care i-l agati in piept unei fete frumoase.

Dar nu mai pot, nu mai reusesc sa plonjez. Poate nu mai vreau. Uneori era ca un preaplin de frumusete pe care nu-l poti duce singur - e prea mare pentru un om, care e asa mic de felul lui. Acum stau pe margine, si mi-e teama sa mai sar.

Cred ca nu mai cred.